duminică, 21 iulie 2013



Uneori, din dorinţa de a ieşi din normal, oamenii îşi botează copiii în fel şi chip. Există însă şi ţări în care nu sunt acceptate orice nume şi autorităţile se implică activ în denumirea dată celor nou-născuţi.

Astfel, în urmă cu doi ani, un cuplu din Suedia a încercat să îşi boteze copilul Brfxxccxxmnpcccclllmmnprxvclmnckssqlbb11. Din fericire, autorităţile nu le-au permis acest lucru.

Un alt caz hilat a avut loc în Islanda. Aici, există un registru de 1.853 de nume de fată și 1.712 nume de băiat, dintre care islandezii trebuie să aleagă. O islandeză nu s-a conformat, și-a botezat fata Blaer (care înseamnă „adiere”), iar consecința a fost că fata s-a numit în acte exact așa - „Fata”, până la majorat. La vârsta de 18 ani tânăra a dat autorităţile în judecată şi a câştigat procesul.

În Germania, un cuplu de turci au dorit să îşi boteze fiul Osama bin Laden, iar autorităţile nemţeşti au refuzat acest lucru.

Marea Britanie și SUA sunt și mai permisive în materie de prenume. Conform lui Michael Sherrod, autorul cărții „Cele mai urâte prenume”, între numele pe care unii americani le-au folosit pentru copiii lor se numără Cholera Plague (Plaga Holeră), Vagina (Vagin), Female (Femelă), Comma (Virgulă), Semicolon, Noun (Substantiv) sau Mutton (Carne De Oaie).

"Mulţi părinţi vor ca copiii lor să aibă nume unice. Cred că e amuzant ca cei mici ai lor să se diferenţieze de ceilalţi copii şi să le dea o anumită personalitate", a declarat Michael Sherrod.

În România trăiesc şi mai multe zeci de persoane care se numesc Ministru şi alţi care se numesc Preşedinte. La fel de neobişnuite sunt şi Beţivu (purtat de 219 români), Prostu (1 persoană), Nebunu (850), Blegu (515), sau Expertiza (1), Justiţia (2), Poliţia (3), Facultatea (2), Farmacia (1), Portocala (65), Lămâia (18) şi Semafor (1). Un cuplu de români a decis să-şi boteze copilul nici mai mult nici mai puţin decât Hitler.

Sursa: Libertatea.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Subscribe to RSS Feed Follow me on Twitter!